luni, 13 februarie 2023

13 FEBRUARIE

National Apology Day vine din Australia pentru a marca primul gest oficial de acest fel: primul ministru Kevin Rudd a cerut scuze în 2008 aborigenilor traumatizați de îndepărtarea forțată a copiilor din familii, în secolul XX. Cunoscuți ca ‘generațiile furate’, copiii care au trăit aceas experiență dură constituie între 10-33% din totalul copiilor indigeni, din perioada 1910-1970. Deși primul ministru John Howard a refuzat să cea scuze în numele guvernului, Kevin Rudd a considerat o datorie morală ca cele două camere reunite ale parlamentului să adopte actul oficial.



 

National Cheddar Day vine din SUA. Acest tip special de brânză reprezintă aproximativ o treime din totalul vânzărilor de brânză pe teritoriul SUA, dar este originară din Sommerset, Anglia. Regina Victoria a Angliei a primit o roată imensă de brânză Cheddar ca dar de nuntă.



 




National Tortellini Day vine tot din SUA. Legenda spune că acest tip de paste a fost inspirat de însăși zeița Venus. Indiferent cum vă plac, cu parmezan, prosciutto, unt etc, astăzi puteți da frâu liber creativității în bucătărie.


 




World Radio Day a fost sărbătorită prima oară în Spania, în septembrie 2010, iar din 2011 a fost preluată de toate țările membre UNESCO. Radioul a rămas de-a lungul timpului prietenul nostru, chiar dacă tehnologia a evoluat și internetul a intrat în tot mai multe case. Universitatea din Pisa, Italia organizează un eveniment anual pentru a celebra Ziua Radioului. 



luni, 6 februarie 2023

RĂZVAN THEODORESCU - PICĂTURA DE ISTORIE

Academicianul Emil Răzvan Theodorescu s-a născut la 22 mai 1939 în București.  

Dintre titlurile cărților sale amintim:

- Mănăstirea Dragomirna

- Mănăstirea Bistrița 

- Biserica Stavropoleos

- Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești

- Un mileniu de artă la gurile Dunării

- Itinerarii medievale

- Piatra celor trei prelați

- Apel la istorie

- Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii

- Drumuri spre ieri

- Cele 900 zile ale manipulării

- Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI

- Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană

- Puțină istorie

Iată și câteva citate care îi aparțin: 

"Femeia e bună conducătoare de creștinism."

"Patrimoniul istoric și cultural este cartea de vizită a unui popor, oglinda unei națiuni. Interesul și respectul pentru patrimoniu înseamnă respectul de sine însuși, iar popoarele care nu au un asemenea respect își pierd în fond trecutul și nu au niciun viitor. Aș adăuga o deosebire între Orient și Occident, este vorba unui mare poet francez, Jean Cocteau, care spunea că 'Orientul începe acolo unde nu se mai întreține nimic'. Dacă m-aș gândi bine, Orientul începe uneori în vremea noastră, pe plaiurile noastre."

"Revenind la opera dumneavoastră, cum a fost ea percepută de către colegii de breaslă?
O să fiu foarte arogant în chestia asta. M-a interesat ce a spus Florin Constantiniu, care pentru mine, în materie de istorie, era Curtea de Casație. M-a interesat faptul că m-a citat în Filocalie părintele Dumitru Stăniloaie și că m-a citat Mircea Eliade în Istoria religiilor. Și cu asta am terminat. Au mai fost istorici și în generația tânără care au apreciat tezele mele. 

Mă gândeam și la marii dumneavoastră profesori, Berza, Nestor, Condurachi. Cum au perceput ei opera pe care ați creat-o?
Dragă, Condurachi a declarat întotdeauna că eu l-am depășit, ca elev. A spus-o în direct la televizor. Am rămas înmărmurit. A fost întrebat ce elevi a crescut și eventual l-au ajuns și a răspuns: "Unul m-a și depășit, Razvan Theodorescu". S-a mândrit cu mine. Teza coridoarelor mele, lansată în 1974 și reluată în 1982, a fost apreciată mult de către arheologi, istorici, etnografi" (Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu, Narcis Dorin Ion). 

"Nu uitați! Marea literatură de dragoste, marea literatură care pune femeia în fruntea tuturor ființelor este cea din lumea arabă, lumea arabă a dat primilor trubaduri, Omar Khayyam, primilor trubaduri din sudul Franței si din Italia, cei care au creat practic înainte de Dante Alighieri, marea lirică europeană, ei sunt arabii care au dat aceste impulsuri, idei..." (Abordare socio-istorică a conceptului de euroatlantism). 

"Aristotel pentru Occident și Platon pentru Orient fuseseră cei doi balcanici păgâni care au întemeiat, astfel, Europa așa cum durează ea până astăzi". (Picatura de istorie, Răzvan Theodorescu) 




 




17


duminică, 5 februarie 2023

ADMITERE LICENȚĂ, MASTER ȘI DOCTORAT - UNIVERSITATEA BUCUREȘTI, 2023

Universitatea București a publicat modalitățile de admitere la cele 19 facultăți. Anul acesta vor exista aceste variante de admitere: pe baza notelor/ mediei de la bacalaureat, o formulă mixtă (media examenului de bacalaureat, examen scris/ oral, chestionar notat cu Admis/ Respins, eseu motivațional/ scrisoare de motivație, probe de aptitudini etc), examen (la Facultatea de Drept), concurs de dosare (100% media de la examenul de bacalaureat).

Detalii privind formula de admitere, probele examenului, calendarul etc se află pe site-ul Universității:  https://admitere.unibuc.ro/. Tot aici veți găsi informații privind admiterea la Master (inclusiv Master Didactic) și Doctorat. 

Cele 19 facultăți din cadrul UB sunt:

Facultatea de Administrație și Afaceri

Facultatea de Biologie

Facultatea de Chimie

Facultatea de Drept

Facultatea de Filosofie

Facultatea de Fizică

Facultatea de Geografie

Facultatea de Geologie și Geofizică,

Facultatea de Istorie

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

Facultatea de Litere

Facultatea de Matematică și Informatică

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Facultatea de Științe Politice

Facultatea de Teologie Baptistă

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Facultatea de Teologie Romano-Catolică.






joi, 2 februarie 2023

A.S.I.A DIN NOU PE SCENĂ

Trupa A.S.I.A a fost înființată pe 8 martie 1999 la inițiativa Irinei și a lui Adrian Ordean și s-a dizolvat după doar câțiva ani. A.S.I.A era acronomiul numelor componentelor: Anca Neacșu, Sorana Mohamad, Irina Nicolae, Anemona Niculescu. Primul album a fost lansat la finalul anului 1999. Apoi, Anemona părăsește trupa pentru a urma o carieră în actorie și este înlocuită de Alexandra Potora (pe atunci elevă la liceul Iulia Hașdeu din București), care nu rămâne decât doi ani. De data aceasta, preselecția pentru al doilea "A" din trupă a fost mult mai elaborată a avut loc în șase orașe (Cluj, Timișoara, Constanța, Brașov, Iași, București) și a fost realizată o emisiune TV: "Alege ASIA". Alina Diana Crișan este cea care a completat formula trupei în 2002. 

Deși s-a dizolvat din nou după câțiva ani, trupa a urcat iar pe scena Sălii Palatului din București în decembrie 2022,  în formatul original, la invitația sopranei Iana Novac care a susținut un concert aniversar la împlinirea a 20 ani de carieră. 

A.S.I.A se reunește și in 2023, pe 6 martie, într-un concert eveniment care marchează 25 ani de la înființare. 

A.S.I.A a fost singura trupa românească invitata la emisiunea TV a lui Jean-Paul Gaultier. 



LA CLĂTITE, ÎNAINTE!

Zonele umede sunt unele dintre cele mai ciudate microsisteme, adăpostind o largă biodiversitate, animale, plante, păsări. Previn eroziunea solului furtunile, purifică aerul și sunt arii inundate în permanență, unde viața a evoluat pentru a face față condițiilor fără oxigen. Deși Convenția privind zonele umede a fost semnată în 1971, Ziua Internaționala a Zonelor Umede este sărbătorită abia în 1997 de un grup de specialiști în probleme de mediu, iar în 2021 a fost decretată zi internațională. 63% din teritoriul Alaskăi este zonă umedă. Tot astăzi, sărbătorim și Ziua Internațională a Râurilor. În anii ‘70, numele River era rar folosit la botezul copiilor, ca și Summer, Rain, Liberty sau Freedom. În 1992, doar șapte fetițe și 37 băieței au primit numele River și 2 ani mai târziu, 12 fetițe și 141 băieți.

Cunoașteți pe cineva care a stabilit un record la strănutat? Prin unele părți din Ardeal, se zice că ai târnăfes atunci când strănuți de multe ori. Știați că nu strănutăm niciodată în somn? Conform Guiness Book, Donna Griffiths a stabilit recordul de a strănuta timp de 976 zile, de peste 1 mil ori. Adolescenta de 12 ani a început să strănute pe 13 ianuarie 1981. Nu este indicat să blocăm strănutul, pentru că pot avea de suferit vasele de sânge din nas sau ochi. Iguana este animalul care se pare că strănută cel mai des, pentru a elimina sarea din corp. Nu doar polenul sau germenii ne pot provoca strănut, ci și lumina prea puternică (de exemplu, expunerea la soare). Cercetătorii au numit acest tip de strănut ACHOO (Automosal Compelling Helio-Ophtalmic Outburst).

Americanii sărbătoresc astăzi Ziua Câinilor de Tracțiune (de Sanie). Este vorba despre câinii mari, antrenați să tragă greutăți mari, în ținuturile înghețate. Totuși, în afara raselor cunoscute, se pare că și Pudelii, Labradorii și Saint Bernarzii au fost folosiți în acest scop. Dintre cele 11 rase cunoscute, amintim: Husky, Malamut, Samoyed, Chinook. Este și Ziua Câinilor Maro (în America), începând din 2021.







S
ă nu uim nici marmotele, căci este Ziua Marmotelor (în SUA). Hibernează cea mai mare parte a anului, iar blana lor poate avea diferite culori; exista chiar și exemplare albinoase. Punxsutawney Phil ne va spune astăzi dacă mai sunt fix 6 săptămâni de iarnă. Legenda spune că dacă Phil își vede astăzi umbra, vremea rece va continua. Însă, dacă este o zi înnorată și nu i se vede umbra, vom avea o primăvară timpurie. Groundhog Day a fost iniată de un ziar local din Punxsutawney, Pennsylvania, în 1886. Se pare  Phil a avut dreptate în 39% din cazuri. Ziua Ariciului nu rămâne în umbra marmotei, căci popularitatea acestor animăluțe a crescut mult în ultima vreme. Ziua lor a fost sărbătorită prima oară în 1887. Știați că aricii pot avea o gamă largă de sentimente: pot fi fericiți, timizi, calmi? Sunt hipoalergenici și au nevoie doar de apă, hrană, dragoste și caldură. Dacă aveți unul acasă, nu se supără dacă sunteți ocupat peste zi, căci este un animal solitar. Apropo, micuțul arici a fost la început folosit pentru a determina sosirea primăverii.

Ziua Internațională a Artritei Reumatoide este dedicată acestei afecțiuni auto-imune care duce la inflamarea încheieturilor. Nu exis tratament, însă poate fi ținută sub control. Artrita reumatoidă a fost menționată pentru prima oară în 1800 și numai în Statele Unite, peste 1.5 mil persoane suferă de această boală, în timp ce la nivel global sunt peste 350 mil oameni.

 Tot în SUA se serbează Ziua Ukulelelor. Se pare că instrumentul a fost folosit pentru prima oară într-un concert în San Francisco, în 1915. Imigranții portughezi aduseseră ukulele în 1880, din Madeira și Cape Verde în Hawaii și susțineau concerte de stradă noaptea, așa încât au intrat rapid în muzica locală.

 


Vă place Kiwi? Perfect! Pentru că astăzi este și Ziua Kiwi de California. Prima descriere a fructului de kiwi apare prin 1100-1200 în dinastia Song, din China. Astăzi, cei mai mari producători de kiwi sunt China, Italia și Noua Zeelandă.

Ziua Clătitelor este specifică Franței. Produsul franțuzesc, crepes este asemănător clătitelor românești și a apărut de fapt din greșeală. O gospodină a scăpat aluatul pe plita încinsă și apoi a gustat. Doar nu era să îl arunce! Se spune că dacă reușiți să întoarceți clătita în aer cu mana dreaptă, în timp ce țineți o monedă de aur în stânga, veți avea noroc. Nu garantez, dar puteți încerca. La micul dejun, puteți pregăti clătite cu fructe, legume, brânză, la prânz, cu curcan sau somon, în timp ce la cină, pot fi cu sos de ciocolată sau fructe de pădure.

 La mulți ani, Brendan! La mulți ani, Frank!

Frank este un nume de origine germană, și-a pierdut din popularitate după 1912, însă a recâștigat teren în ultimii ani. Brendan este nume masculin de origine irlandeză, vine de la Breandan, derivat din vechiul Brenainn, care însemna prinț sau rege și este în top 100 în categoria numelor masculine în SUA.

Brenda nu are aceeași etimologie cu Brendan, dar nu cred că se supără nimeni pentru o felicitare - mai ales dacă vine din inimă.

surse foto:

https://en.wikipedia.org/wiki/User:Inklein

https://commons.wikimedia.org/wiki/User:David.Monniaux

 

 

miercuri, 1 februarie 2023

NOUTĂȚI privind PROGRAMELE DE MASTER 2023

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București a publicat procedura și metodologia de admitere la programele de master. Pe site-ul facultății găsiți și informații privind masteratul didactic.

Programele propuse pentru 2023 sunt: Studii culturale slave, Studii religioase, Studii americane, Studii culturale britanice, Studii esti-asiatice, Studii franceze și francofone, Studii hispanice, Studii medievale,  Cultura și limbajul organizațiilor europene, Digital Humanities, Limba rusă aplicată, Lingvistica limbii engleze, Masterat european pentru formarea interpreților de conferință, Spațiul islamic, Strategii comunicaționale interculturale, Traducere specializată și studii terminologice, Traducerea textului literar european, Traductologie latino-romanică, Master didactic. 

Detalii aici: https://lls.unibuc.ro/admitere/admitere-master/?fbclid=IwAR37v50nC3FjAhZ1U3V_XBrZJtS2qVngR4ssNb5H_nmS9E4vsmtXitNiKyE







marți, 31 ianuarie 2023

31 IANUARIE - zebre si o ciocolată caldă ...

E frig și ar merge o ciocolată caldă, nu-i așa? Perfect! Astăzi este Ziua Națională a Ciocolatei Calde. E drept că este sărbătorită în SUA, dar ne putem adapta. 


Ce planuri aveți pentru prânz? Nu uitați că sărbătorim și Ziua Verzei de Bruxelles. Mă rog, o putem importa tot de la americani. Cea mai mică varză de Bruxelles are dimensiunile unei biluțe de sticlă (de la jocurile pentru copii), iar cea mai mare poate atinge mărimea unei mingi de golf. Unora li se pare amară; să nu îi contrazicem, pentru că acest lucru se datorează unei anumite gene. Dacă miroase a sulf în casă, fuga la bucătărie: se arde varza!







Americanii nu se plictisesc nicicum: tot astăzi celebrează și Ziua Costumului de Gorilă (folosit de Halloween, la baluri mascate, în filme etc). Primul costum de maimuță a fost realizat în 1920 de Carlos Cruz Gemora, artist la Hollywood. 









Hell Is Freezing Over Day vine tot de la americani și pare un fel de La Paștele Cailor. Este marcată mai ales în emisfera nordică a Americii și vine de la 'when Hell freezes over'. Dar cu siguranță inițiatorii au fost influențați și de temperaturile scăzute, specifice acestei perioade a anului. 


Dacă nu v-a convins nimic până acum, puteți îmbrățișa un economist, pentru că americanii sărbătoresc astăzi și Hug An Economist Day. Dacă nu cunoaștem personal niciun economist, putem învăța mai multe despre economie. Sigur nu dăunează.



Sau ne putem îndrepta spre artă. Pentru că da, tot americanii, au astăzi Inspire Your Heart With Art Day. Muzica, pictura, spectacolele ne lărgesc orizontul și ne inspiră. Așa că, lăsați-vă inspirați de artă.





International Zebra Day/ Ziua Internațională a Zebrei atrage atenția asupra condițiilor de viață și modului în care declinul populației de zebre poate fi oprit. În prezent, trei tipuri de zebre trăiesc în sălbăticie: Grevy (destul de rare), obișnuite și zebre de munte. Quaggas este o specie dispărută din 1878. Dungile zebrelor sunt unice, asemănătoare amprentelor degetelor umane. Puii de zebră se pot ridica în picioare la doar 6 minute după naștere. În general, zebrele dorm în picioare.



Eh, acum să vă văd. Vă tentează? National Backward Day. Americanii sunt încurajați în această zi să facă totul invers. Sarah Nicole Miller și Megan Emily Scott sunt inițiatoarele acestei sărbători. Le-a venit ideea la o fermă, în timp ce mulgeau vacile. În prezent, în unele școli, elevii poartă hainele pe dos, pantofii inversați (stângul în piciorul drept), își scriu numele de la coadă la cap. Puteți încerca să scrieți o poezie invers/ reverse poem. Până una-alta, cică nu curățăm corect banana: coaja ar trebui desprinsă începând de la bază spre vârf. Știați că pinguinii nu pot merge înapoi?




Tot astăzi, americanii serbează Ziua Scotch-ului/ National Scotch Tape Day. Știați că băncile foloseau banda de scotch pentru a lipi bancnotele deteriorate în timpul recesiunii? Pe de altă parte, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, banda de scotch era achiziționată doar de armată, fiind prohibită pentru populație. 





surse foto: www.wikipedia.org și www.heynatayle.com/